Dacă știi insă orașul și oamenii, știi cum să pui capăt monotoniei. Știi preabine că fata aia din stație cu câinele in brațe trebuie să aibă loc să urce cu orice preț! Și te-agiți, te zbați să-i faci loc pe scară. Fata se urcă, cuțu e cuminte și bineințeles…plouat Ușile se inchid. Mp3-urile trec pe pause. Telefoanele pe silent. Incepe EL Classico de RATB.

Primul se aruncă in luptă un moș care tatonează eventuala rezistență a adversarilor, șoptind viclean “‘r-ați ai dracu cu câinii voștri”..
Tacerea totală ce-a urmat prevestește inceputul marii bătălii.

O babă deschide focul din tabăra adversă “de-aia ai ajuns vai de capul tău, daca nici un animal nu suporți lânga tine, un suflet..”.
Un babalâc mustăcios, genu ăla de prof bulangiu care nu te lasă la examen decât cu un pix si 5 coli semnate  “Da cine-a lăsat-o să intre cu javra in autobuz?! Dați-o afară!!”
Se bagă apoi un țigan sufletist, cu ochii mai mult la stapâna care stătea bine de tot la interfață grafică. Mai sar și vreo 3 puști mai degrabă să injure pensionarii decât să ia partea câinelui.. Desfășurări de forțe și intregi citate din dicționarul urban, soldate cu victoria detașată a iubitorilor de animale.

Cum un mare meci nu se poate termina altfel decât spectaculos, unul din babalâci, probabil cel care a dat lovitura de incepere, pune in aplicare metoda “după ce am coborât, pe toți in gură v-am f*tut” și trimite o cascadă de injurături și blesteme de epocă, de-au rămas până și puștanii fascinați.